Daea vorbește despre o nevoie simplă a românului, de Paște: Fiecare om dorește să sacrifice un miel – GALERIE FOTO

Daea vorbește despre o nevoie simplă a românului, de Paște: Fiecare om dorește să sacrifice un miel - GALERIE FOTO
Publicat: 11/04/2019, 14:53

Întrebat, joi, de presă, la târgul Agraria din comuna Jucu, județul Cluj, în ce condiții se vor sacrifica mieii de Paște câtă vreme sunt zone afectate de pesta porcină, Petre Daea a spus că fermierii crescători de miei caută în această perioadă a Sărbătorilor Pascale să își valorifice produsele.

„Încă este acest necaz în țară, care a avut un vârf foarte ridicat, și mai sunt în țară zone care sunt sub restricție. Direcțiile sanitar-veterinare și cele agricole, în înțelegere deplină cu prefecturile și primarii, pot gestiona într-o liniște deplină acest moment formidabil pentru țară. Fiecare om dorește să sacrifice un miel, fiecare om vrea să mănânce o bucată de carne de miel sau o ciorbă, așa cum este tradiția și cum există acest sentiment al respectului față de munca oamenilor, știindu-se că ei acum caută valorificare. Dacă nici acum nu vând mieii, atunci când, dacă nu la Paști. De aceea, măsurile sunt, pentru fiecare loc în parte, pentru fiecare direcție sanitar-veterinară în parte, să se pună de acord cu primăriile pentru a stabili locurilor de comercializare a animalelor respective, pentru a da liniște acestui moment”, a spus Daea.

Potrivit acestuia, în această perioadă ar trebui să câștige și fermierii, care să fie scutiți de unele greșeli care ar putea să apară și ar afecta situația din punct de vedere al condițiilor sanitar-veterinare.

Ministrul Agriculturii a participat, joi, alături de ambasadorul Israelului, David Saranga, la deschiderea celei de-a 25-a ediții a târgului Agraria din comuna Jucu, județul Cluj, unde a vizitat standuri și a discutat cu fermierii. La târg, care se desfășoară în perioada 11 – 14 aprilie, sunt prezenți peste 300 de expozanți din țară și străinătate.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
A explodat BOMBA despre Traian Băsescu! S-a aflat ce a făcut fostul președinte al României
Adio șezlonguri! Turismul din Grecia se schimbă radical
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Reacția Claudiei Pătrășcanu după declarațiile făcute de Gabi Bădălău despre momentul în care și-ar fi...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Test de cultură generală. Ce obicei alimentar ciudat avea Charles Darwin?